Grupul CiS este o companie cu capital integral privat, cu sediul în Krefeld- Germania și locații de producție în Cehia și România, care au în prezent un total de peste 1.100 de angajați.
„În grupul CiS, valori precum drepturile omului, protecția mediului, norme privind protecția muncii, combaterea corupției și interacțiunea atât intern cât și extern, au jucat întotdeauna un rol important“, subliniază Doris Wöllner, responsabil CSR al grupului CiS. În anul 2016 am continuat să lucrăm intens și în detaliu la reglementările Global Compact și să susținem cu profundă convingere, în întregul grup CiS, valorile Global Compact. Ne-am angajat să ne implicăm în mod activ și să continuăm să lucrăm la integrarea celor 10 principii Global Compact în cultura companiei noastre și în procesele zilnice ale acesteia.
Acum, în cel de-al treilea an, grupul CiS în calitate de membru al UN Global Compact, se implică activ și publică în anuarul 2016 un raport. Anuarul „Migrație și evadare“ este dedicat pe de o parte acestui subiect în sine, dar și subiectul societății și drepturile omului. În plus față de luarea în considerare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, sunt scoase în evidență în anuar, exemple de bune practici- grupul CiS fiind unul din cele 28 de societăți precum ABB, Audi, BOSCH, Daimler și Miele, care fac din cele zece principii ale Global Compact un ghid dar și agenda pentru 2030 ca fiind o oportunitate. Puncte forte sunt printre altele și subiectele precum integrare, managementul resurselor umane, protecția climei și digitalizarea.
În calitatea sa de producător recunoscut, furnizor de tehnică de sistem și mecatronică, CiS se concentrează în special pe responsabilitatea pentru clienți, angajați, mediu și societate. De peste patru decenii ne ocupăm de producția de cablaje, conectori speciali și mecatronică. Livrăm diverselor branșe, precum: tehnica energetică și de mediu, tehnica medicală, construcția de mașini și utilaje, etc. Pe fondul acestei diversități, este important să înțelegem și să rezolvăm provocările și problemele unei lumi în mișcare. Din acest motiv, grupul CiS se dedică prin contribuția sa, în special industriei și consideră digitalizarea ca pe o oportunitate.
Cititi mai multe :
Anuarul 2016 UN Global Compact (reportaj CiS pe paginile 74-75)
CiS electronic GmbH, D-Krefeld,
CiS automotive GmbH, D-Krefeld
CiS systems s.r.o., CZ-Nové Město p.S.,
CiS automotive SRL, RO-Sibiu
Aici veți găsi o prezentare generală a tuturor cookie-urilor utilizate. Puteți să vă dați consimțământul pentru categorii întregi sau să afișați informații suplimentare și astfel puteți selecta doar anumite cookie-uri. If you are under 16 and wish to give consent to optional services, you must ask your legal guardians for permission. We use cookies and other technologies on our website. Some of them are essential, while others help us to improve this website and your experience. Personal data may be processed (e.g. IP addresses), for example for personalized ads and content or ad and content measurement. You can find more information about the use of your data in our privacy policy. You can revoke or adjust your selection at any time under Settings.
Înapoi Acceptați doar cookie-uri esențiale
Setări individuale de confidențialitate
Detaliile cookie-urilor politica de confidențialitate Imprima
If you are under 16 and wish to give consent to optional services, you must ask your legal guardians for permission. We use cookies and other technologies on our website. Some of them are essential, while others help us to improve this website and your experience. Personal data may be processed (e.g. IP addresses), for example for personalized ads and content or ad and content measurement. You can find more information about the use of your data in our privacy policy. Aici veți găsi o prezentare generală a tuturor cookie-urilor utilizate. Puteți să vă dați consimțământul pentru categorii întregi sau să afișați informații suplimentare și astfel puteți selecta doar anumite cookie-uri.